Skip Navigation Links



 
Skip Navigation Links
D.G.A.S.P.C SECTOR 1 A CAŞTIGAT UN NOU PROIECT CU FINANŢARE EUROPEANĂ

Bucureşti, 06 februarie 2013

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1 a câştigat un nou proiect cofinanţat de Uniunea Europeană.

          Proiectul se numeşte BEING AN EUROPEAN VOLUNTEER IN ROMANIA!, are numărul de referinţă RO-21-110-2012-R3, şi este finanţat prin programului Tineret în Acţiune, Acţiunea 2 – Serviciul European de Voluntariat.

Proiectul se va desfăşura în perioada 01.03.2013-01.04.2014 şi va fi derulat în parteneriat cu şase  organizaţii din Turcia, Spania şi Franţa:

 „Youth and Change Association”

 „Terra Maison de ll Europe de la Charante”

 „ ETL Don Bosco”

 „Äyuntamient o de Elche”

 „Platforma del Voluntariato de la Comunitat de Valenciana”

 „Association para la Integracion Y Progreso de las Culturas Pandora”.

Principalele obiective ale proiectului le reprezintă promovarea cetăţeniei active şi a cetăţeniei europene, schimbul cultural, toleranţa între tineri şi incluziunea socială a tinerilor cu oportunităţi reduse, prin participarea unui număr de 7 voluntari europeni la viaţa activă a comunităţii locale din cadrul Sectorului 1, pe o perioada de 10 luni. Principalele activităţi ale voluntarilor vor fi de socializare şi de petrecere a timpului liber cu beneficiarii sistemului de protecţie socială din Sectorul 1. Prin implementarea acestui proiect se preconizează următorul impact asupra comunităţii locale din Sectorul 1:

l transferarea conceptului de „Europa” la nivelul Sectorului1;

l promovarea toleranţei între tineri, în vederea consolidării coeziunii sociale în Europa;

l soluţionarea unor probleme sociale;

l dezvoltarea de abilităţi prin procesul de învăţare non-formal;

l perpetuarea unui model de solidaritate socială, cât şi a unui model de bună practică care ulterior să poată fi preluat şi de către celelalte Direcţii de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din Bucureşti;

l realizarea unui schimb cultural, benefic pentru comunitatea locală a Sectorului1;

l promovarea incluziunii sociale a tinerilor cu oportunităţi reduse;

l conservarea patrimoniului cultural;

l îmbogăţirea diversităţii culturale.

          Bugetul proiectului este de 54.738,84 euro, din care 46.238,84 de euro reprezintă finanţarea prin programul Tineret în Acţiune (gestionat în România de către Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale), şi 8.500 euro reprezintă cofinanţarea DGASPC Sector 1. Pentru mai multe informaţii,vă rugam să contactaţi Serviciul Strategii, Proiecte, Programe în Domeniul Asistenţei Sociale şi Relaţia cu ONG din cadrul D.G.A.S.P.C. Sector 1 la tel: 021.222.41.70 sau e-mail: evs@dgaspc-sectorul1.ro; strategii@dgaspc-sectorul1.ro, persoana de contact: Oana Roman.

  
  Harta site-ului DGASPC Sector 1
 Administrare