Centrul de Resurse şi Informare pentru Profesiuni Sociale CRIPS a organizat primul modul al Formării de Formatori în cadrul proiectului PEH021 "EDUC-PLUS" Formare permanenta şi profesionalism pentru servicii de calitate acordate copiilor din sistemul de protecţie". Cursul s-a desfăşurat
La curs au luat parte cei 20 de reprezentanţi ai DGASPC-urilor beneficiare ale proiectului - Cluj (Nord-Vest); Arad (Vest); Mehedinţi şi Vâlcea (Sud-Vest); Alba si Mureş (Centru); Argeş (Sud); Buzău (Sud-Est); Bacău (Nord-Est), DGASPC Sector 1 (Bucureşti Ilfov).
Activitatea constituie un pas important în implementarea unei serii de 10 cursuri de perfecţionare pentru personalul educativ care îşi desfăşoară activitatea în Serviciile de tip Rezidenţial din cadrul a 10 Direcţii Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului beneficiare. Dezvoltarea competenţelor educatorilor va contribui astfel la creşterea calităţii serviciilor de protecţie oferite copiilor şi tinerilor în vederea capacitării şi integrării sociale a acestora. Principalele teme abordate s-au centrat pe rolul formatorilor locali în implementarea cursului de perfecţionare, programa de formare şi subiectele ce vor fi abordate în cadrul cursului de perfecţionare pentru personalul educativ, criteriile de selectare a cursanţilor, planificarea cursului, discutarea site-ului „Centrul Virtual de Resurse CVR Trainer", care va fi utilizat în implementarea modulelor de perfecţionare pentru personalul educativ. Împreuna cu membrii echipei CRIPS, participanţii au analizat elemente de conţinut privind bunele practici de parteneriat public-privat în integrarea socială a copiilor din serviciile de tip rezidenţial.
Activitatea are loc în cadrul proiectului PEH021 "EDUC-PLUS" Formare permanentă şi profesionalism pentru servicii de calitate acordate copiilor din sistemul de protecţie", implementat de Centrul de Resurse şi Informare pentru Profesiuni Sociale CRIPS, în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sector 1 Bucureşti, în perioada mai 2015 - aprilie 2016. Proiectul este finanţat cu sprijinul financiar al Programului R010-C0RAI, program finanţat de Granturile SEE 2009-2014 şi administrat de Fondul Roman de Dezvoltare Socială.
Scopul proiectului vizează îmbunătăţirea şanselor de integrare sociala a copiilor şi tinerilor din sistemul de protecţie găzduiţi în servicii de tip rezidenţial prin promovare de strategii, măsuri şi programe de formare care vizează creşterea profesionalismului personalului educativ şi bunele practici de parteneriat public-privat pentru incluziune sociala şi non-discriminare.