Au fost afișate listele finale cuprinzând cererile pentru înscrierea copiilor la centrele de zi de tip creșă depuse în cadrul sesiunii online organizată în perioada 01.07.2025 – 07.07.2025. Pentru a vizualiza listele finale cuprinzând rezultatele înscrierii, vă rugăm să consultați următorul link https://cresa.dgaspc-sectorul1.ro/Home/List
Părinții ale căror cereri au rămas pe lista de așteptare după afișarea pe site-ul instituției a listei finale cuprinzând rezultatele sesiunii de înscriere, vor putea opta pentru redistribuirea cererii la Centrul de zi „Sf. Andrei”, în cadrul căruia au rămas 24 locuri disponibile pentru luna septembrie 2025.
Părinții care optează pentru redistribuire, vor fi admiși la Centrul de zi „Sf. Andrei”, sau după caz, vor rămâne pe lista de așteptare a acestui centru.
Rezultatele redistribuirilor vor fi afișate pe site-ul instituției www.dgaspc-sectorul1.ro pe data de 30.07.2025.
Modalitatea de realizare a redistribuirii:
- Părinții se conectează în perioada 28.07.2025 – 29.07.2025 în contul creat în perioada sesiunii de înscrieri pe platforma https://cresa.dgaspc-sectorul1.ro/
- Selectează Centrul de zi de tip creșă „Sf. Andrei” și trimit cererea de redistribuire;
- Începerea frecventării Centrului de zi de tip creșă „Sf. Andrei” va avea loc în luna septembrie 2025.
Cererile rămase pe lista de așteptare a Centrului de zi de tip creșă „Sf. Andrei” ca urmare a redistribuirii vor fi soluționate în cursul anului școlar curent în funcție de disponibilitatea locurilor la acest centru. Cererile pentru care s-a solicitat redistribuire la Centrul de zi „Sf. Andrei” nu vor mai rămâne pe lista de așteptare a Centrului de zi pentru care s-a solicitat înscrierea inițială. Totodată, nu sunt soluționate favorabil cererile părinților care solicită transferul copiilor înscriși la un centru de zi din subordinea DGASPC Sector 1, către alt centru de zi din subordinea DGASPC Sector 1.Răspunsurile privind rezultatele sesiunii de înscrieri la centrele de zi de tip creșă vor fi primite de părinți/ reprezentații legali prin e-mail pe adresele furnizate la înscriere, în cursul lunii august 2025.