Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1 este alături de victimele violenței domestice, oferind sprijin și intervenții de urgență prin Echipa Mobilă, în colaborare cu Poliția Română.
Este important să știi că nu ești singură în cazul în care ești victimă sau martor al violenței domestice.
Poți cere ajutor la linia telefonică națională disponibilă non-stop (0800.500.333),
la DGASPC Sector 1 la numărul de telefon 0734.454.543 sau prin intermediul poliției.
Nu aștepta ca lucrurile să se înrăutățească.
Prin DGASPC Sector 1 poți beneficia de:
– Consiliere psiho-socială și sprijin juridic și emoțional prin intermediul partenerilor;
– Adăpost în regim de urgență în centre protejate (locațiile sunt confidențiale pentru siguranța victimelor);
– Ajutor material și financiar, în funcție de nevoile identificate;
– Asistență pentru obținerea unui ordin de protecție emis de poliție, valabil inițial 5 zile, cu posibilitate de prelungire în instanță.
Stop violenței domestice!
De la începutul anului, în România au fost ucise 33 de femei, fie de partenerii lor de la acea vreme, fie de foști parteneri, potrivit Agenției Naționale pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați.