Subscrisa, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1 organizează concurs pentru ocuparea funcţiilor de execuție vacante, după cum urmează:
Direcția Medicală - Direcția Complex Multifuncțional Caraiman
Medic S radiologie imagistică medicală – 1 post, durată nedeterminată, normă întreagă (7 ore/zi, luni-vineri);
Medic S cardiolog - 1 post, durată nedeterminată, normă întreagă (7 ore/zi, luni-vineri);
Asistent medical PL radiologie – dentară - 1 post, durată nedeterminată, normă întreagă (8 ore/zi, luni-vineri);
Condiţii de ocupare:
CONDIȚII GENERALE DE PARTICIPARE:
Poate ocupa un post vacant sau temporar vacant persoana care îndeplineşte condiţiile generale prevăzute de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cerinţele specifice prevăzute la art. 542 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv:
a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
CONDIȚII SPECIFICE DE PARTICIPARE:
Pentru funcția de execuție vacantă de Medic S radiologie imagistică medicală din structura Direcției Medicale - Direcția Complex Multifuncțional Caraiman:
- Absolvent studii superioare de lungă durată, studii universitare absolvite cu diploma de licență medic și certificat de medic specialist cu specializarea medic specialist imagistică prin rezonanță magnetică și certificat de medic specialist tomografie computerizată;
- Adeverință de confirmare în specialitate;
- Aviz anual de liberă practică, certificat profesional curent – emis de Colegiul Medicilor, cu viza pe anul în curs;
- Asigurare de malpraxis valabilă;
- Atestat studii complementare Imagistică prin Rezonanță Magnetică;
- Atestat studii complementare Tomografie Computerizată;
- Certificat ultrasonografie generală;
- Curs de bază în imagistica sânului;
- Vechime minimă în specialitatea studiilor 10 ani;
- Experiență anterioară în derularea studiilor clinice;
- Alte documente care certifică pregătirea profesională, conforme legislaţiei în vigoare.
Pentru funcția de execuție vacantă de Medic S cardiolog din structura Direcției Medicale - Direcția Complex Multifuncțional Caraiman:
- Absolvent studii superioare de lungă durată, studii universitare absolvite cu diploma de licență medic și certificat de medic specialist cu specializarea medic specialist cardiolog;
- Adeverință de confirmare în specialitate;
- Aviz anual de liberă practică, certificat profesional curent – emis de Colegiul Medicilor, cu viza pe anul în curs;
- Asigurare de malpraxis valabilă;
- Vechime minimă în specialitatea studiilor 5 ani;
- Competență ecografie vasculară ( ecografie Doppler artere și vene periferice);
- Minim 5 ani de experiență practică în ambulatoriu de specialitate;
- Experiență anterioară în derularea studiilor clinice;
- Alte documente care certifică pregătirea profesională, conforme legislaţiei în vigoare.
Pentru funcția de execuție vacantă de Asistent medical PL radiologie – dentară din structura Direcției Medicale - Direcția Complex Multifuncțional Caraiman:
- Absolvent al școlii postliceale cu specializarea asistent medical generalist;
- Diplomă de bacalaureat;
- Studii de specialitate cu specializarea asistent medical radiolog;
- Aviz de liberă practică valabil eliberat de OAMMR;
- Asigurare de malpraxis valabilă;
- Vechime minimă în specialitatea postului 5 ani;
- Alte documente care să ateste experiența profesională în radiologie stomatologică.
Calendarul de desfăşurare a concursului:
Publicare anunţ: 02.10.2025
Perioada de depunere dosare: de la data publicării până la data de 15.10.2025, inclusiv, de luni până joi între orele 0900 şi 1500 şi vineri între orele între orele 0900 şi 1200.
Dosarele se depun la sediul DGASPC Sector 1 din B-dul Mareşal Al. Averescu nr. 17, pavilionul F, etajul 2, telefon 021.222.37.67, la secretarul comisiei de concurs:
- doamna Iuliana Mirela MATUS, consilier în cadrul Compartimentului Resurse Umane – Direcția Juridic-Contencios și Resurse Umane
Probe:
Proba scrisă - 27.10.2025, începând cu ora 1000;
Interviul: Se susţine într-un termen de maximum 4 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise şi/sau probei practice, după caz. Data şi ora susţinerii interviului se afişează obligatoriu odată cu rezultatele la proba scrisă şi/sau practică, după caz.
Rezultatele probelor susținute în cadrul concursului de angajare se afișează în termen de 1 zi lucrătoare de la susținerea probelor.
Contestațiile se pot depune în termen de 1 zi lucrătoare de la afișarea rezultatelor pentru fiecare probă în parte.
Rezultatele finale ale concursului de angajare se afișează în termen de 1 zi lucrătoare de la data afișării soluționării contestațiilor pentru ultima probă.
Probele se susţin la sediul DGASPC Sector 1 din Bucureşti, Sector 1, B-dul Mareşal Al. Averescu nr. 17.
Dosarul de concurs va cuprinde următoarele documente, conform art.35 din
Hotărârea Guvernului nr. 1336/2022:
a) formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr. 2 la H.G. nr. 1336/2022;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
e) copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului, conform modelului prevăzut de H.G. nr.1336/2022;
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului, conținând în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii. Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii;
h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
i) curriculum vitae, model comun european.
Copiile de pe actele prevăzute la alin. lit. b) - e), precum şi copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap prevăzut la lit. g) se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică cu menţiunea "conform cu originalul" de către secretarul comisiei de concurs.
Documentul prevăzut la alin. lit. f) poate fi înlocuit cu o declaraţie pe propria răspundere privind antecedentele penale. În acest caz, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor şi care nu a solicitat expres la înscrierea la concurs preluarea informaţiilor privind antecedentele penale direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului prevăzut la alin. lit. f), anterior datei de susţinere a probei scrise şi/sau probei practice. În situaţia în care candidatul solicită expres în formularul de înscriere la concurs preluarea informaţiilor direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar, extrasul de pe cazierul judiciar se solicită de către autoritatea sau instituţia publică organizatoare a concursului, potrivit legii.
Documentul prevăzut la alin. lit. h) poate fi solicitat şi de către autoritatea sau instituţia publică organizatoare a concursului, cu acordul persoanei verificate, potrivit legii.
Formularul de înscriere prevăzut se pune la dispoziţie candidaţilor de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1 din oficiu, prin publicare pe pagina de internet a acesteia în format deschis, editabil, în cadrul secţiunii dedicate publicităţii concursului, precum şi la sediu, în locul special amenajat pentru desfăşurarea de activităţi de informare şi relaţii publice, în format letric.
Tipul probelor de concurs:
Concursul pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante constă în 3 etape succesive, astfel:
Selecţia dosarelor
Proba scrisă
Interviul
PROBA SCRISĂ Constă în redactarea unei lucrări şi/sau rezolvarea unor teste grilă | INTERVIU Constă în testarea abilităţilor, aptitudinilor şi motivaţiei candidaţilor | PROBA PRACTICĂ Constă în testarea abilităţilor şi aptitudinilor practice ale candidatului |
Medic S radiologie imagistică medicală | Medic S radiologie imagistică medicală | - |
Medic S cardiolog | Medic S cardiolog | - |
Asistent medical PL radiologie – dentară | Asistent medical PL radiologie – dentară | - |
Bibliografia şi tematica pentru funcțiile ce au probă scrisă:
Pentru funcția de execuție vacantă de Medic S radiologie imagistică medicală din structura Direcției Medicale - Direcția Complex Multifuncțional Caraiman:
1. Societatea de Radiologie și Imagistică Medicală din România - (sub red) Dudea Sorin M. - Radiologie Imagistică Medicală. Îndrumător de studiu pentru pregatirea în specialitate -Vol I, Vol II, Ed. Medicală București, 2015, 1271 pag, ISBN: 978-973-39-0797-8.
Tematica:
1. Principii fizice și tehnice ale radiologiei convenționale.
2. Dozimetrie, radiobiologie, indicațiile tehnicilor în radiologie.
3. Principiile fizice și tehnice ale tomografiei computerizate.
4. Principiile fizice și tehnice ale imagisticii prin rezonanță magnetică.
5. Artefactele în IRM; substanțele de contrast în IRM; valoarea și indicațiile IRM.
6. Principiile fizice și tehnice ale ecografiei.
7. Substantele de contrast radioimagistice: clasificare, mecanisme de acțiune, reacții adverse, profilaxie.
8. Noțiuni de informatică imagistică.
9. Noțiuni de imagistică moleculară.
10. Radioprotecție: principii, metode și management.
11. Anatomie radioimagistică neuroradiologică.
12. Diagnosticul radioimagistic al anomaliilor congenitale și de dezvoltare a sistemului nervos central și manifestări extracraniene ale unor sindroame cu determinism congenital.
13. Diagnosticul radioimagistic al patologiei neurologice vasculare.
14. Diagnosticul radioimagistic al traumatismelor cranio-cerebrale.
15. Diagnosticul radioimagistic al tumorilor intracraniene.
16.Diagnosticul radioimagistic al bolilor neuroinflamatorii, neuroinfecțioase și neurodegenerative. 17. Diagnosticul radioimagistic al hidrocefaliei.
18. Diagnosticul radioimagistic al patologiei coloanei vertebrale.
19. Anatomia radioimagistică a capului și gâtului; diagnosticul radioimagistic al anomaliilor congenitale ale capului și gâtului.
20. Diagnosticul radioimagistic al patologiei osului temporal, bazei de craniu, scheletului facial, nervilor cranieni și orbitei.
21. Diagnosticul radioimagistic al patologiei tiroidiene, paratiroidiene și spațiului visceral, nasului, nazofaringelui, sinusurilor paranazale, hipofaringelui, laringelui și ganglionilor limfatici cervicali.
22. Diagnosticul radioimagistic al patologiei spațiilor masticator, parotidian și carotidian, a cavității orale, orofaringelui și spațiului retrofaringian.
23. Anatomia radioimagistică a toracelui; tehnica și protocoalele explorărilor radioimagistice în examinarea toracelui; diagnosticul radioimagistic al variantelor anatomice ale componentelor toracelui.
24. Semiologia radioimagistică în patologia toracică; aspectului radioimagistic normal și complicațiile asociate dispozitivelor medicale utilizate în patologia toracică.
25. Diagnosticul radioimagistic al afecțiunilor inflamatorii acute și cronice alveolare, interstițiale, bronșice; afecțiunilor pleurale; afecțiunilor peretelui toracic, diafragmei și patologia toracelui operat.
26. Diagnosticul radioimagistic al tuberculozei pulmonare; afecțiunilor pulmonare în cazul pacienților imunocompetenți și imunocompromiși.
27. Diagnosticul radioimagistic al hipertensiunii pulmonare; bolilor obstructive pulmonare și de căi respiratorii.
28. Diagnosticul radioimagistic al afecțiunilor cu localizare mediastinală; bolilor pulmonare congenitale.
29. Diagnosticul radioimagistic și stadializarea tumorilor primitive bronho-pulmonare; diagnosticul și managementul radioimagistic al nodulilor pulmonari.
30. Anatomie radioimagistică și embriologie cardiovasculară; variante anatomice; tehnicile radioimagistice utilizate în evaluarea cardiacă și a vaselor; tehnici de postprocesare în evaluarea radioimagistică cardio-vasculară; indicații, contraindicații și pericole potențiale.
31. Diagnosticul radioimagistic în patologia congenitală cardiacă; patologia congenitală și dobândită valvulară; cardiomiopatii; miocardite; boli cardiace asociate diabetului zaharat și bolilor renale. Caracteristicile radioimagistice ale cordului de sportiv.
32. Diagnosticul radioimagistic în: masele cardiace; patologia pericardului; patologia arterelor coronare.
33. Diagnosticul radioimagistic în: patologia aortei; arterei pulmonare; venei cave superioare și inferioare.
34. Diagnosticul radioimagistic în evaluarea patologiei vaselor periferice; diagnosticul vascular prin ecografie Doppler, angiografie CT, angiografie RM. Diagnosticul radioimagistic al grefelor și protezelor vasculare și al cordului operat.
35. Anatomia radioimagistică și variante anatomice ale sistemului digestiv și glandelor sale anexe; substanțe de contrast utilizate în evaluarea organelor abdominale; tehnici radioimagistice și de postprocesare utilizate în evaluarea sistemului digestiv și a glandelor sale anexe; indicații și contraindicații ale tehnicilor radioimagistice relevante pentru evaluarea sistemului digestiv.
36. Diagnosticul radioimagistic al patologiei esofagului, stomacului și duodenului.
37. Diagnosticul radioimagistic al patologiei intestinului subțire și gros.
38. Diagnosticul radioimagistic al patologiei ficatului și căilor biliare, inclusiv transplantul hepatic; criteriile RECIST.
39. Diagnosticul radioimagistic al patologiei pancreasului, splinei, peritoneului, mezenterului și peretelui abdominal.
40. Anatomia radioimagistică a: aparatului excretor; retroperitoneului; prostatei; structurilor intrascrotale. Fiziologia excreției renale a substanțelor de contrast; fiziologia micțiunii. Urografia intravenoasă: indicații, tehnică, riscuri, precauții. Utilizarea substanțelor pe bază de Gadolinium la pacienții cu risc; precauții.
41. Diagnosticul radioimagistic al: variantelor anatomice renale; malformațiilor renale, a căilor urinare și ureterelor; litiazei urinare și obstrucției urinare.
42. Diagnosticul radioimagistic al tumorilor renale și tumorilor de căi urinare; bolilor renale chistice.
43. Diagnosticul radioimagistic al: infecțiilor renale, perirenale și ale tractului urinar; nefropatiilor medicale și vasculare. Transplantul renal: aspect radioimagistic normal și diagnosticul radioimagistic al complicațiilor.
44. Diagnosticul radioimagistic al: traumatismelor aparatului excretor; patologiei vezicii urinare și uretrei masculine. Explorarea radioimagistică a uretrei masculine.
45. Diagnosticul radioimagistic al patologiei: prostatei; testiculului și scrotului; patologiei peniene și al tulburărilor de dinamică sexuală.
46. Diagnosticul radioimagistic al patologiei glandelor suprarenale.
47. Anatomia radioimagistică a pelvisului feminin și a organelor de reproducere feminine; diagnosticul. radioimagistic al malformațiilor uterine.
48. Diagnosticul radioimagistic al: patologiei tumorale miometriale și endometriale; afecțiunilor colului uterin. Diagnosticul radioimagistic al uterului operat.
49. Diagnosticul radioimagistic al: patologiei uterine asociată cu sarcina, nașterea și în perioada postpartum; abdomenului acut la gravide. Pelvimetria IRM – principii și măsurători. IRM fetal – principii și stadiile dezvoltării embrionare și fetale.
50. Histerosalpingografia: indicații, tehnică, complicații; diagnosticul radioimagistic al: patologiei ovariene,inclusiv modificări asociate cu sarcina, postpartum, postchirurgical; patologiei trompelor uterine; prolapsului genital. Algoritmul de explorare și diagnosticul radioimagistic al infertilității.
51. Anatomia radioimagistică, variante anatomice și tehnici radioimagistice de examinare a aparatului locomotor (indicații, contraindicații, pericole); diagnosticul radioimagistic al traumatismelor acute si cronice ale aparatului locomotor.
52. Diagnosticul radioimagistic al infecțiilor aparatului locomotor.
53. Diagnosticul radioimagistic al tumorilor și leziunilor pseudotumorale ale aparatului locomotor.
54. Diagnosticul radioimagistic al afecțiunilor hematologice, metabolice, endocrine și toxice ale aparatului locomotor; afecțiuni de dezvoltare și afecțiuni pediatrice ale aparatului locomotor.
55. Diagnosticul radioimagistic al afecțiunilor articulare și al altor afectiuni ale aparatului locomotor (al bolii Paget; sarcoidozei; osteoartropatiei hipertrofice; osteoporozei regionale migratorii; osteonecrozei aseptice, incluzând boala Legg-Calvé- Perthes și boala Scheuermann; calcificărilor/osificărilor de țesut moale).
56. Noțiuni de embriologie, anatomie și fiziologie mamară și a structurilor asociate; tehnicile radio-imagistice în patologia mamară: principii, achiziția imaginilor, poziționări, avantaje, indicații, limite, utilizarea substanțelor de contrast.
57. Diagnosticul radioimagistic al sânului normal, variantelor anatomice și induse fiziologic ale sânului; semiologie elementară imagistică senologică; lexiconul standardizat şi categoriile de risc ale diagnosticului mamar (BIRADS sau alte sisteme).
58. Diagnosticul radioimagistic al leziunilor mamare benigne, de graniță și maligne; al leziunilor mamare la bărbat.
59. Managementul clinic și radioimagistic al pacientelor simptomatice; al patologiei mamare la grupe particulare de pacienți (bărbați, copii, adolescente, sarcină, lactație); evaluarea radioimagistică a extensiei locoregionale şi a leziunilor mamare maligne concomitente.
60. Indicaţiile şi contraindicaţiile manoperelor intervenţionale senologice ghidate imagistic; tratamentului chirurgical al cancerului mamar; tratamentului chimioterapic și radioterapic al cancerului mamar. Evaluarea radioimagistică a sânului tratat. Noţiuni de bază privind tehnicile terapeutice senologice ghidate imagistic. Noțiuni privind screeningul cancerului mamar.
61. Principii privind explorarea radioimagistică în patologia pediatrică: noțiuni de dezvoltare anatomică în copilărie; principiul ALARA, cerințe de radioprotecție și aplicarea lor practică; valoarea, indicațiile și algoritmii de aplicare a tehnicilor imagistice la vârsta pediatrică; particularități ale administrării substanțelor de contrast la copii.
62. Diagnosticul radioimagistic al patologiei creierului, măduvei spinării, capului și gâtului la pacienții cu vârsta pediatrică.
63. Diagnosticul radioimagistic al patologiei toracelui și a aparatului cardiovascular la pacienții cu vârstă pediatrică.
64. Diagnosticul radioimagistic al patologiei abdomenului la pacienții cu vârstă pediatrică.
65. Diagnosticul radioimagistic al patologiei aparatului locomotor și a sindroamelor neurocutanate la pacienții cu vârstă pediatrică.
66. Principii și tehnici de angiografie / flebografie diagnostică.
67. Principii și tehnici de radioimagistică interventională vasculară.
68. Principii și tehnici de radioimagistică intervențională nevasculară : biopsie, termoablație, aspirație de fluide și drenaj al abceselor pe cale percutană.
69. Principii și tehnici de radioimagistică intervențională nevasculară: intervenții hepatobiliare, intervenții genito-urinare, biopsia cu ac fin a nodulilor limfatici sau tiroidieni.
Pentru funcția de execuție vacantă de Medic S cardiolog din structura Direcției Medicale - Direcția Complex Multifuncțional Caraiman:
1. Manual de Cardiologie al Societății Române de Cardiologie, sub redacția Carmen Ginghină, Dragoș Vinereanu, Bogdan A. Popescu, Editura medicală, București 2020.
Tematica:
1.Notiuni de anatomie a cordului.
2. Notiuni de epidemiologie a bolilor cardiovasculare. Metodologia studiilor populationale.
3. Structura si functia inimii.
4. Adaptarea aparatului CV la diverse conditii fiziologice.
5. Genetica si bolile cardiovasculare (notiuni generale).
6. Insuficienta cardiaca acuta si cronica.
7. Reumatismul articular acut (diagnostic, profilaxie primara si secundara).
8. Evaluarea functiei ventriculare.
9. Endocardita infectioasa si neinfectioasa.
10. Bolile pericardului (pericardite acute si cronice, pericardita constrictiva).
11. Tumori ale inimii.
12. Bolile miocardului (miocardite acute, cardiomiopatiile primare si secundare).
13. Valvulopatiile (mitrale, aortice, tricuspidiene, pulmonare).
14 Proteze valvulare.
15. Cardiopatiile congenitale.
16. Cardiopatia ischemica. Angina stabila. Infarctul miocardic acut. Forme nedureroase.
17. Tulburarile de ritm. Diagnostic si tratament.
18. Tulburarile de conducere, stimularea electrica cardiaca (pacemakere).
19. Moartea subita.
20. Resuscitarea cardiaca.
21. Cord pulmonar acut si cronic.
22. Bolile aortei. Anevrism de aorta. Disectia de aorta.
23. Bolile arterelor periferice. Sindromul de ischemie acuta si cronica.
24. Tulburarile functionale vasomotorii periferice (sindromul si boala Raynaud).
25. Hipertensiunea arteriala esentiala.
26. Hipertensiunile arteriale secundare.
27. Hipertensiunea pulmonara.
28. Hipotensiunea arteriala.
29. Placa de aterom. Evolutie. Factori de risc.
30. Bolile venelor. Tromboflebitele. Sindrom post trombotic.
31. Medicatia tonicardiaca si diuretica.
32. Notiuni de hemostaza si tromboza. Medicatia antiplachetara, anticoagulanta si fibrinolitica.
33. Dislipidemiile. Diagnostic si tratament.
34. Inima si alte sisteme organice (sistemul endocrin, rinichiul, afectiuni hematologice, sistemul nervos).
35. Reabilitarea bolnavului cardiovascular. Metode de recuperare.
36. Testarea capacitatii de efort. Teste de stress (fizic si farmacologic).
37. Sindroame de ischemie mezenterica.
38. Cardiologia invaziva (tehnici, indicatii).
39. Evaluarea riscului interventiei chirurgicale non cardiace la bolnavii cardiovasculari.
Pentru funcția de execuție vacantă de Asistent medical PL radiologie – dentară din structura Direcției Medicale - Direcția Complex Multifuncțional Caraiman:
1. Mihai Lungeanu – MANUAL DE TEHNICA RADIOLOGICA - Ed. Medicală 1988;
2. S.A.Georgescu, C. Zaharia – RADIOLOGIE SI IMAGISTICA MEDICALA – Ed. Universitară „Carol Davila” 2003;
3. V. Grancea – RADIOLOGIE MEDICALA – Ed. Medicală 1990;
4. Ordinul nr. 285/79/2002 pentru aprobarea Normelor privind radioprotectia persoanelor in cazul expunerilor medicale la radiatii ionizate (NSR 4);
5. Legea nr. 111/1996- republicata- privind desfasurarea in siguranta, reglementarea, autorizarea si controlul activitatilor nucleare;
6. Codul de etica si deontologie al asistentului medical generalist, al moasei si al aistentului medical din Romania/2009;
7. Ordinul MSP nr. 961/2016 pentru aprobarea Normelor tehnice privind curăţarea, dezinfecţia şi sterilizarea în unităţile sanitare publice şi private, tehnicii de lucru şi interpretare pentru testele de evaluare a eficienţei procedurii de curăţenie şi dezinfecţie, procedurilor recomandate pentru dezinfecţia mâinilor, în funcţie de nivelul de risc, metodelor de aplicare a dezinfectantelor chimice în funcţie de suportul care urmează să fie tratat şi a metodelor de evaluare a derulării şi eficienţei procesului de sterilizare.
8. Ordinul nr. 1101/2016 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale în unităţile sanitare
9. Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 actualizată.
Tematica:
1. Radiaţia X: Natura radiaţiilor X, formarea radiaţiilor X, intensitatea fasciculului de radiaţii, penetranţa;
2. Interacţiunea radiaţiilor X cu materia : interacţiuni direct ionizante, interacţiuni indirect ionizante, modul elementar de acţiune al radiaţiilor X;
3. Tubul radiogen şi anexele sale;
4. Radiografia: formarea imaginii radiografice, instalaţia de radiografie, casete şi ecrane întăritoare, filmul radiografic, developarea, radiografia digitală, modul de utilizare a imaginii medicale;
5. Noţiuni de radioprotecţie;
6. Examenul radiografic al coloanei vertebrale: noţiuni de anatomie radiologică, tehnici de explorare radiologică convenţională;
7. Examenul radiografic al centurii scapulare şi al membrului superior: noţiuni de anatomie radiologică,tehnici de explorare radiologică convenţională;
8. Examenul radiografic al centurii pelviene şi al membrului inferior: noţiuni de anatomie radiologică, tehnici de explorare radiologică convenţională;
9. Normelor tehnice privind curăţarea, dezinfecţia şi sterilizarea în unităţile sanitare publice şi private, tehnicii de lucru şi interpretare pentru testele de evaluare a eficienţei procedurii de curăţenie şi dezinfecţie, procedurilor recomandate pentru dezinfecţia mâinilor, în funcţie de nivelul de risc, metodelor de aplicare a dezinfectantelor chimice în funcţie de suportul care urmează să fie tratat şi a metodelor de evaluare a derulării şi eficienţei procesului de sterilizare;
10. Normelor de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale în unităţile sanitare;
11. Drepturile pacientului.
Detalii suplimentare privind anunţul, inclusiv bibliografia de concurs pot fi obţinute la sediul instituţiei din București, Sector 1, B-dul Mareşal Al. Averescu nr. 17, Pavilionul F, etaj 2, tel: 021.222.37.67 şi pe pagina de internet www.dgaspc-sectorul1.ro .
DIRECTOR GENERAL,
DOINA-ROZETTY PRESCURĂ
VERIFICAT
Coordonator Compartiment Resurse Umane
Elena ALEXANDRU
Întocmit,
Consilier
Iuliana Mirela MATUS