ANUNŢ CONCURS DE ANGAJARE FUNCȚII DE NATURĂ CONTRACTUALĂ
Subscrisa, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1 organizează concurs pentru ocuparea funcţiilor de execuție vacante, după cum urmează:
Direcția Medicală - Direcția Complex Multifuncțional Caraiman
Medic S oncologie medicală -1 post, durată nedeterminată, normă întreagă (7 ore/zi, luni-vineri);
Medic S medicina muncii – 1 post, durată nedeterminată, normă întreagă (7 ore/zi, luni-vineri);
Medic S cardiologie– 1 post, durată nedeterminată, normă întreagă (7 ore/zi, luni-vineri);
Condiţii de ocupare:
CONDIȚII GENERALE DE PARTICIPARE:
Poate ocupa un post vacant sau temporar vacant persoana care îndeplineşte condiţiile generale prevăzute de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cerinţele specifice prevăzute la art. 542 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv:
a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
CONDIȚII SPECIFICE DE PARTICIPARE:
Pentru funcția de execuție vacantă de Medic S Oncologie Medicală din structura Direcției Medicale - Direcția Complex Multifuncțional Caraiman:
- Absolvent studii superioare de lungă durată, studii universitare absolvite cu diploma de licență medic și certificat de medic specialist cu specializarea medic specialist în specialitatea oncologie medicală;
- Adeverință de confirmare în specialitate;
- Aviz anual de liberă practică, certificat profesional curent – emis de Colegiul Medicilor, cu viza pe anul în curs;
- Asigurare de malpraxis valabilă;
- Vechime minimă în specialitatea studiilor 1 an;
- Minim 1 an de experiență practică în ambulatoriu de specialitate;
- Experiență anterioară în derularea studiilor clinice;
- Alte documente care certifică pregătirea profesională, conforme legislaţiei în vigoare.
Pentru funcția de execuție vacantă de Medic Medicina Muncii din structura Direcției Medicale - Direcția Complex Multifuncțional Caraiman:
- Absolvent studii superioare de lungă durată, studii universitare absolvite cu diploma de licență medic și certificat de medic specialist cu specializarea medic specialist medicina muncii;
- Adeverință de confirmare în specialitate;
- Certificat de abilitare în supravegherea medicală a lucrătorilor expuși profesional la radiații ionizante emis de Institutul National de Sănătate Publică;
- Aviz anual de liberă practică, certificat profesional curent – emis de Colegiul Medicilor, cu viza pe anul în curs;
- Asigurare de malpraxis valabilă;
- Vechime minimă în specialitatea studiilor 5 ani;
- Competență,,abilitare pentru supravegherea medicală specială a expușilor profesional la radiații ionizante’’;
- Vechime în competența ,, abilitare pentru supravegherea medicală specială a expușilor profesional la radiații ionizante’’ minim 1 an;
- Minim 5 ani de experiență practică în ambulatoriu de specialitate;
- Experiență anterioară în derularea studiilor clinice;
- Alte documente care certifică pregătirea profesională, conforme legislaţiei în vigoare.
Pentru funcția de execuție vacantă de Medic Cardiologie din structura Direcției Medicale - Direcția Complex Multifuncțional Caraiman:
- Diplomă absolvire studii superioare de specialitate cu licență medic și certificat de medic specialist cu specializarea medic specialist cardiolog;
- Adeverinţă de confirmare în specialitate;
- Aviz anual de liberă practică, certificat profesional curent – emis de Colegiul Medicilor, cu viza pe anul în curs;
- Asigurare de malpraxis valabilă;
- Vechime în specialitate de cel puțin 5 ani;
- Competență ecografie vasculară ( ecografie Doppler artere și vene periferice);
- Minim 5 ani de experiență practică în ambulatoriu de specialitate;
- Experiență anterioară în derularea studiilor clinice;
- Alte documente care certifică pregătirea profesională, conforme legislaţiei în vigoare.
Calendarul de desfăşurare a concursului:
Publicare anunţ: 23.02.2026, ora 10:00
Perioada de depunere dosare: de la data publicării până la data de 06.03.2026, inclusiv, de luni până joi între orele 0900 şi 1500 şi vineri între orele între orele 0900 şi 1200.
Dosarele se depun la sediul DGASPC Sector 1 din B-dul Mareşal Al. Averescu nr. 17, pavilionul F, etajul 2, telefon 021.222.37.67, la secretarul comisiei de concurs:
- doamna Cristina Mihaela SUSAN , consilier în cadrul Serviciului Resurse Umane – Direcția Juridic-Contencios și Resurse Umane.
Probe:
Proba scrisă - 16.03.2026, începând cu ora 1000;
Interviul: Se susţine într-un termen de maximum 4 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise şi/sau probei practice, după caz. Data şi ora susţinerii interviului se afişează obligatoriu odată cu rezultatele la proba scrisă şi/sau practică, după caz.
Rezultatele probelor susținute în cadrul concursului de angajare se afișează în termen de 1 zi lucrătoare de la susținerea probelor.
Contestațiile se pot depune în termen de 1 zi lucrătoare de la afișarea rezultatelor pentru fiecare probă în parte.
Rezultatele finale ale concursului de angajare se afișează în termen de 1 zi lucrătoare de la data afișării soluționării contestațiilor pentru ultima probă.
Probele se susţin la sediul DGASPC Sector 1 din Bucureşti, Sector 1, B-dul Mareşal Al. Averescu nr. 17.
Dosarul de concurs va cuprinde următoarele documente, conform art.35 din Hotărârea Guvernului nr. 1336/2022:
a) formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr. 2 la H.G. nr. 1336/2022;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
e) copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului, conform modelului prevăzut de H.G. nr.1336/2022;
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului, conținând în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii. Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii;
h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
i) curriculum vitae, model comun european.
Copiile de pe actele prevăzute la alin. lit. b) - e), precum şi copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap prevăzut la lit. g) se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică cu menţiunea "conform cu originalul" de către secretarul comisiei de concurs.
Documentul prevăzut la alin. lit. f) poate fi înlocuit cu o declaraţie pe propria răspundere privind antecedentele penale. În acest caz, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor şi care nu a solicitat expres la înscrierea la concurs preluarea informaţiilor privind antecedentele penale direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului prevăzut la alin. lit. f), anterior datei de susţinere a probei scrise şi/sau probei practice. În situaţia în care candidatul solicită expres în formularul de înscriere la concurs preluarea informaţiilor direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar, extrasul de pe cazierul judiciar se solicită de către autoritatea sau instituţia publică organizatoare a concursului, potrivit legii.
Documentul prevăzut la alin. lit. h) poate fi solicitat şi de către autoritatea sau instituţia publică organizatoare a concursului, cu acordul persoanei verificate, potrivit legii.
Formularul de înscriere prevăzut se pune la dispoziţie candidaţilor de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1 din oficiu, prin publicare pe pagina de internet a acesteia în format deschis, editabil, în cadrul secţiunii dedicate publicităţii concursului, precum şi la sediu, în locul special amenajat pentru desfăşurarea de activităţi de informare şi relaţii publice, în format letric.
Tipul probelor de concurs:
Concursul pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante constă în 3 etape succesive, astfel:
Selecţia dosarelor
Proba scrisă
Interviul
| PROBA SCRISĂ Constă în redactarea unei lucrări şi/sau rezolvarea unor teste grilă | INTERVIU Constă în testarea abilităţilor, aptitudinilor şi motivaţiei candidaţilor | PROBA PRACTICĂ Constă în testarea abilităţilor şi aptitudinilor practice ale candidatului |
| Medic S oncolog | Medic S oncolog | - |
| Medic S medicina muncii | Medic S medicina muncii | - |
| Medic S cardiologie | Medic S cardiologie |
Bibliografia şi tematica pentru funcțiile ce au probă scrisă:
Pentru funcția de execuție vacantă de Medic S oncologie din structura Direcției Medicale - Direcția Complex Multifuncțional Caraiman:
Tematica și bibliografia
Tematica
Oncologie medicala si oncologie generala. Istoric, definitie.
Cancerul. Definitia si importanta lui ca problema de sanatate publica.
Epidemiologia cancerului:
Epidemiologie descriptiva;
Epidemiologie analitica;
Epidemiologie experimentala.
Etiologia cancerului:
Factori de risc ambientali (fizici, chimici, virali)
Factori de risc comportamentali (fumat, alcool, alimentatie)
Factori de risc constitutionali (hormonali, genetici, imunologici).
Evolutia naturala a cancerului. Teorii care explica carcinogeneza:
Teorii clasice
Teorii actuale.
Carcinogeneza:
Initierea, promotia
Celula neoplazica
Progresia, invazia locala si metastazarea
Bazele genetice ale invaziei si metastazarii
Rolul mecanismelor imune in apararea antitumorala.
Modificatorii raspunsului biologic.
Nomenclatura si clasificarea tumorilor:
Clasificare evolutiva
Clasificare histogenetica
Clasificare histologica si citologica
Principii de imunohistochimie in cancer
Principii si metode de diagnostic in cancer.
Clasificarea stadiala a neoplaziilor maligne:
Principii generale de stadializare
Reguli de clasificare
Aprecierea categoriei de T, N, M
Clasificarea stadiala a TNM a cancerului
Clasificarea pTNM a cancerului
Situatii particulare.
Markeri tumorali:
Elementele definitorii si caracteristicile ideale ale unui marker tumoral
Clasificarea markerilor tumorali
Rolul markerilor tumorali in diagnostic
Rolul markerilor tumorali in aprecierea stadiului evolutiv
Rolul markerilor tumorali in aprecierea prognosticului
Rolul markerilor tumorali in monitorizarea tratamentului.
Factori de prognostic in cancer:
Factori legati de tumora
Factori legati de gazda.
Principii si metode de diagnostic in cancer:
Diagnosticul clinic (semne directe si indirecte)
Diagnosticul biologic
Diagnosticul imagistic (metode neinvazive si invazive) - Particularitatile diagnosticului in cancer. Dificultati si erori.
Sindroame paraneoplazice. Clasificare, diagnostic si tratament.
Rolul chirugiei in oncologie:
Rolul chirurgiei in profilaxia cancerului
Rolul chirurgiei in diagnosticul cancerului
Rolul chirugiei in tratamentul cancerului - Principiile tratamentului chirurgical.
Principiile radioterapiei in oncologie:
Definitia si scopurile radioterapiei in oncologie
Tipuri si surse de radiatii utilizate
Marimi si unitati de masura in radioterapie
Bazele fizice si biologice ale radioterapiei
Tipuri de iradiere
Incidentele si complicatiile radioterapiei
Bazele teoretice ale chimioterapiei cancerului:
Date generale
Cinetica celulara
Mecanismul de actiune al citostaticelor
Rezistenta la citostatice
Cai de administrare a citostaticelor
Indicatiile si contraindicatiile chimioterapiei
Incidentele si complicatiile chimioterapiei
Tratamentul efectelor secundare ale citostaticelor
Clasificarea citostaticelor
Evaluarea raspunsului la chimioterapie
Principii generale privind cercetarea si caracterizarea de noi medicamente antineoplazice.
Principiile tratamentului hormonal in oncologie:
Principalele efecte ale hormonilor in cancer
Principalele obiective ale tratamentului hormonal
Clasificarea hormonilor
Principalii agenti terapeutici utilizati in hormonoterapia cancerului.
Imunologia cancerului si principii de imunoterapie:
Raspunsul imun fata de tumori
Mecanismele de scapare de reactiile imune anti-tumorale
Principii de imunoterapie in oncologie
Citokinele (interleukine, interferoni, factori de crestere)
Terapia genetica in cancer.
Aspecte particulare ale tratamentului cancerului:
Hipertermia in cancer.
Transplantul medular
Decizia terapeutica:
Obiectivele tratamentului in cancer si alegerea modalitatilor terapeutice
Indicatia terapeutica in recidive si metastaze.
Principiile asocierii tratamentului in oncologie
Urmarirea bolnavului
Principii generale in oncologie pediatrica
Infectiile in cancer.
Complicatiile cancerului
Urgentele in oncologie
Durerea in cancer:
Anatomia si fiziologia durerii
Sindroame dureroase in cancer
Tratamentul durerii in cancer.
Tratamentele paleative in cancer
Calitatea vietii in oncologie
Aspecte de psiho-oncologie
Alimentatia in oncologie
Principiile si metologia trialurilor clinice. Etica cercetarii clinice
Principii de screening. Prevenirea si depistarea precoce a cancerului si educatia sanitara a populatiei.
Leziunile precursoare ale malignitatii. Definitie, clasificare, diagnostic, tratament
Cancerul pielii (epidemiologie, istorie naturala, clasificare TNM si histopatologica, simptomatologie, diagnostic, evolutie, indicatie terapeutica, principalele asocieri de chimioterapie).
Melanomul malign (epidemiologie, istorie naturala, clasificare TNM si histopatologica, simptomatologie, diagnostic, evolutie, indicatie terapeutica, principalele asocieri de chimioterapie).
Tumorile sistemului nervos (epidemiologie, istorie naturala, clasificare TNM si histopatologica, simptomatologie, diagnostic, evolutie, indicatie terapeutica, principalele asocieri de chimioterapie).
Cancerul bronhopulmonar (epidemiologie, istorie naturala, clasificare TNM si histopatologica, simptomatologie, diagnostic, evolutie, indicatie terapeutica, principalele asocieri de chimioterapie).
Cancerul orofaringelui (epidemiologie, istorie naturala, clasificare TNM si histopatologica, simptomatologie, diagnostic, evolutie, indicatie terapeutica, principalele asocieri de chimioterapie).
Cancerul rinofaringelui (epidemiologie, istorie naturala, clasificare TNM si histopatologica, simptomatologie, diagnostic, evolutie, indicatie terapeutica, principalele asocieri de chimioterapie).
Cancerul hipofaringelui (epidemiologie, istorie naturala, clasificare TNM si histopatologica, simptomatologie, diagnostic, evolutie, indicatie terapeutica, principalele asocieri de chimioterapie).
Cancerul laringelui (epidemiologie, istorie naturala, clasificare TNM si histopatologica, simptomatologie, diagnostic, evolutie, indicatie terapeutica, principalele asocieri de chimioterapie).
Alte cancere ale sferei capului si gatului (epidemiologie, istorie naturala, clasificare TNM si histopatologica, simptomatologie, diagnostic, evolutie, indicatie terapeutica, principalele asocieri de chimioterapie).
Cancerul esofagului (epidemiologie, istorie naturala, clasificare TNM si histopatologica, simptomatologie, diagnostic, evolutie, indicatie terapeutica, principalele asocieri de chimioterapie).
Cancerul stomacului (epidemiologie, istorie naturala, clasificare TNM si histopatologica, simptomatologie, diagnostic, evolutie, indicatie terapeutica, principalele asocieri de chimioterapie).
Cancerul colonului (epidemiologie, istorie naturala, clasificare TNM si histopatologica, simptomatologie, diagnostic, evolutie, indicatie terapeutica, principalele asocieri de chimioterapie).
Cancerul rectului (epidemiologie, istorie naturala, clasificare TNM si histopatologica, simptomatologie, diagnostic, evolutie, indicatie terapeutica, principalele asocieri de chimioterapie).
Cancerul ficatului (epidemiologie, istorie naturala, clasificare TNM si histopatologica, simptomatologie, diagnostic, evolutie, indicatie terapeutica, principalele asocieri de chimioterapie).
Cancerul pancreasului (epidemiologie, istorie naturala, clasificare TNM si histopatologica, simptomatologie, diagnostic, evolutie, indicatie terapeutica, principalele asocieri de chimioterapie).
Cancerul cailor biliare (epidemiologie, istorie naturala, clasificare TNM si histopatologica, simptomatologie, diagnostic, evolutie, indicatie terapeutica, principalele asocieri de chimioterapie).
Cancerul glandei mamare (epidemiologie, istorie naturala, clasificare TNM si histopatologica, simptomatologie, diagnostic, evolutie, indicatie terapeutica, principalele asocieri de chimioterapie).
Cancerul colului uterin (epidemiologie, istorie naturala, clasificare TNM si histopatologica, simptomatologie, diagnostic, evolutie, indicatie terapeutica, principalele asocieri de chimioterapie).
Cancerul corpului uterin (epidemiologie, istorie naturala, clasificare TNM si histopatologica, simptomatologie, diagnostic, evolutie, indicatie terapeutica, principalele asocieri de chimioterapie).
Cancerul ovarului (epidemiologie, istorie naturala, clasificare TNM si histopatologica, simptomatologie, diagnostic, evolutie, indicatie terapeutica, principalele asocieri de chimioterapie).
Cancerul vulvei (epidemiologie, istorie naturala, clasificare TNM si histopatologica, simptomatologie, diagnostic, evolutie, indicatie terapeutica, principalele asocieri de chimioterapie).
Cancerul vaginului (epidemiologie, istorie naturala, clasificare TNM si histopatologica, simptomatologie, diagnostic, evolutie, indicatie terapeutica, principalele asocieri de chimioterapie).
Boala trofoblastica gestationala (epidemiologie, istorie naturala, clasificare TNM si histopatologica, simptomatologie, diagnostic, evolutie, indicatie terapeutica, principalele asocieri de chimioterapie).
Cancerul testicular (epidemiologie, istorie naturala, clasificare TNM si histopatologica, simptomatologie, diagnostic, evolutie, indicatie terapeutica, principalele asocieri de chimioterapie).
Cancerul prostatei (epidemiologie, istorie naturala, clasificare TNM si histopatologica, simptomatologie, diagnostic, evolutie, indicatie terapeutica, principalele asocieri de chimioterapie).
Cancerul penian (epidemiologie, istorie naturala, clasificare TNM si histopatologica, simptomatologie, diagnostic, evolutie, indicatie terapeutica, principalele asocieri de chimioterapie).
Cancerul rinichiului (epidemiologie, istorie naturala, clasificare TNM si histopatologica, simptomatologie, diagnostic, evolutie, indicatie terapeutica, principalele asocieri de chimioterapie).
Cancerul vezicii urinare (epidemiologie, istorie naturala, clasificare TNM si histopatologica, simptomatologie, diagnostic, evolutie, indicatie terapeutica, principalele asocieri de chimioterapie).
Cancerul tiroidian (epidemiologie, istorie naturala, clasificare TNM si histopatologica, simptomatologie, diagnostic, evolutie, indicatie terapeutica, principalele asocieri de chimioterapie).
Tumora carcinoida si tumorile neuroendocrine (epidemiologie, istorie naturala, clasificare TNM si histopatologica, simptomatologie, diagnostic, evolutie, indicatie terapeutica, principalele asocieri de chimioterapie).
Alte neoplazii ale sistemului endocrin (epidemiologie, istorie naturala, clasificare TNM si histopatologica, simptomatologie, diagnostic, evolutie, indicatie terapeutica, principalele asocieri de chimioterapie).
Sarcoamele de parti moi (epidemiologie, istorie naturala, clasificare TNM si histopatologica, simptomatologie, diagnostic, evolutie, indicatie terapeutica, principalele asocieri de chimioterapie).
Tumorile osoase (epidemiologie, istorie naturala, clasificare TNM si histopatologica, simptomatologie, diagnostic, evolutie, indicatie terapeutica, principalele asocieri de chimioterapie).
Cancerul la copii. Nefroblastomul. Neuroblastomul. Retinoblastomul. Tumorile cu celule germinale (epidemiologie, istorie naturala, clasificare TNM si histopatologica, simptomatologie, diagnostic, evolutie, indicatie terapeutica, principalele asocieri de chimioterapie).
Tumorile maligne ale ochiului (epidemiologie, istorie naturala, clasificare TNM si histopatologica, simptomatologie, diagnostic, evolutie, indicatie terapeutica, principalele asocieri de chimioterapie).
Mieloproliferarile maligne (epidemiologie, istorie naturala, clasificare TNM si histopatologica, simptomatologie, diagnostic, evolutie, indicatie terapeutica, principalele asocieri de chimioterapie):
Sindromul mieloproliferativ acut:
Leucemii mieloide acute
Sindromul mieloproliferativ cronic:
Leucemia granulocitara cronica
Policitemia Vera
Trombocitemia esentiala
Metaplazia mieloida cu mieloscleroza.
Limfoproliferarile maligne (epidemiologie, istorie naturala, clasificare TNM si histopatologica, simptomatologie, diagnostic, evolutie, indicatie terapeutica, principalele asocieri de chimioterapie):
Sindromul limfoproliferativ acut: leucemii acute limfoblastice
Sindromul limfoproliferativ cronic: leucemia limfatica cronica leucemia cu celule paroase
Boala Hodgkin
Limfoame maligne non-Hodgkin
Boala Waldenstrom
Boala lanturilor grele
Mielomul multiplu
Sindromul mielodisplazic (epidemiologie, istorie naturala, clasificare TNM si histopatologica, simptomatologie, diagnostic, evolutie, indicatie terapeutica, principalele asocieri de chimioterapie).
Determinarile secundare cu punct de plecare neprecizat (epidemiologie, istorie naturala, clasificare TNM si histopatologica, simptomatologie, diagnostic, evolutie, indicatie terapeutica, principalele asocieri de chimioterapie).
Bibliografie
1. Lucian Miron. Oncologie generala editia a III-a, Editura “Gr.T.Popa”, 2016, ISBN 978-606-544-425-6
2. Tudor Ciuleanu et al. Compendiu de oncologie medicala: principii si practica, Editura Casa Cartii de Stiinta, 2021, ISBN 978-606-17-1798-
3. Cornelia Nitipir, Horia Cotan. Ingrijiri paliative pentru toate specialitățile clinice. Editura Academiei Romane 2022, ISBN 978-606-27-3652-1
4. Ghidurile Societatii Europene de Oncologie Medicala (ESMO) www.esmo.org. O parte din aceste ghiduri sunt traduse in limba romana pe site-ul Societății Naționale de Oncologie din România (SNOMR): www.snomr.ro
5. Bartowsz Chmielowski, Mary Territo, Manual of Clinical Oncology, 8th edition, ISBN-13: 978-1496349576, ISBN-10: 1496349571
Pentru funcția de execuție vacantă de Medic S medicina muncii din structura Direcției Medicale - Direcția Complex Multifuncțional Caraiman:
Tematica și bibliografia
Tematica
1. Medicina muncii: definiție, evoluția conceptului de medicina muncii, scopuri, domeniile componente. Condiția de muncă: factori componenți. Noxele profesionale: definiție, clasificare, mod de acțiune asupra organismului uman. Limite (concentrații) admisibile ale noxelor profesionale
TOMA I. - MEDICINA MUNCII pag. 17-28
TOMA ION- PRACTICA MEDICINII MUNCII pag. 13-20
2. Bolile profesionale: definiție, elemente fundamentale privind etiologia, diagnosticul, tratamentul și profilaxia bolilor profesionale. Tabelul de boli profesionale declarabile. Semnalarea, declararea, anchetarea și evidenta bolilor profesionale
TOMA ION- MEDICINA MUNCII pag. 28-33, pag. 33-34
Tabelul de boli profesionale https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/252418
TOMA ION- PRACTICA MEDICINII MUNCII pag. 220-224
3. Bolile legate de profesiune: definiție, clasificare, epidemiologie, metodologia diagnosticului, legislație, profilaxie
TOMA ION- MEDICINA MUNCII pag. 34-38
4. Bazele anatomice, fiziologice și biochimice ale efortului profesional predominant musculo-osteo-articular (munca fizica). Munca statica și munca dinamică. Consumul de oxigen în diferite faze ale contracției musculare
TOMA ION- MEDICINA MUNCII pag. 611-618
5. Bazele anatomice, fiziologice și biochimice ale efortului profesional predominant neuro-psihosenzorial
TOMA ION- MEDICINA MUNCII pag. 622-629
6. Modificările fiziologice ale organismului în timpul efortului profesional predominant musculo-osteo- articular și a efortului neuro-psihosenzorial
TOMA ION- MEDICINA MUNCII pag. 582-591
7. Oboseala profesionala: definiții, clasificare, mecanism de producere, mod de manifestare, metode de apreciere, recomandări profilactice
TOMA ION- MEDICINA MUNCII pag. 594-600
8. Capacitatea de munca: definiții, factori care determina capacitatea de munca, recomandări pentru creșterea capacității de munca
TOMA ION- MEDICINA MUNCII pag. 591-594
9. Caracteristici fiziopatologice ale muncii în schimburi alternante: definiții, clasificare, patologia legata de munca în schimburi alternante, recomandări profilactice
TOMA ION- MEDICINA MUNCII pag. 600-610
10. Caracteristici fiziopatologice ale muncii în procesele de munca automatizate: definiții, mod de manifestare, patologia legata de munca automatizata, recomandări profilactice
TOMA ION- MEDICINA MUNCII pag. 623-628
11. Caracteristici fiziopatologice ale muncii adolescenților, femeilor și vârstnicilor
TOMA ION- MEDICINA MUNCII pag. 686-701
HOTĂRÂRE nr. 600 din 13 iunie 2007 (*actualizată*) privind protecţia tinerilor la locul de muncă (actualizată la data de 1 iunie 2015*)
HOTĂRÂREA GUVERNULUI nr. 537/2004 (*actualizată*) pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 96/2003 privind protecţia maternităţii, cu modificările şi completările ulterioare
12. Psihologia muncii: definiție, evoluția psihologiei muncii, domenii de activitate ale psihologiei muncii, rolul psihologiei muncii în unitățile economice de producție și de servicii
Prevenirea stresului în muncă - listă de verificare: ameliorări practice pentru prevenirea stresului în muncă / Organizaţia Internaţională a Muncii. – Geneva, OIM, 2016. ISBN 978-92-2-831281-2 (print); 978-92-2-831282-9 (web pdf) https://www.ilo.org/sites/default/files/wcmsp5/groups/public/@europe/@ro-geneva/@sro-budapest/documents/publication/wcms_549422.pdf
13. Ambianța termică profesională (microclimatul profesional); ambianța termică profesională caldă (microclimat cald); ambianța termică profesională rece (microclimat rece)
LEGEA nr. 436 din 18 iulie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 99/2000 privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în munca. Publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 404 din 20 iulie 2001
14. Ambianța sonoră profesională (zgomotul profesional). Muzica și medicina muncii
TOMA ION- MEDICINA MUNCII pag. 448-449
15. Ambianța profesională în ultrasunete și infrasunete
TOMA ION- MEDICINA MUNCII pag. 457-458
16. Ambianța luminoasă profesională (iluminatul profesional). Culorile și medicina muncii
Listă de verificare ergonomică: Soluții practice și ușor de implementat pentru îmbunătățirea siguranței, sănătății și condițiilor de muncă. A doua ediție. / Organizația Internațională a Muncii. – Geneva, OIM, 2017 ISBN: 978-92-2-830829-7 (print); 978-92-2-830830-3 (web pdf) pg.135-155
https://www.ilo.org/sites/default/files/wcmsp5/groups/public/@ed_protect/@protrav/@safework/documents/instructionalmaterial/wcms_761530.pdf
17. Ergonomia medicală: definiții, etape de dezvoltare, etapele unei cercetări ergonomice; relațiile ergonomice; disfuncțiile sistemului om-mașină-mediu; model de check-list ergonomic
Listă de verificare ergonomică: Soluții practice și ușor de implementat pentru îmbunătățirea siguranței, sănătății și condițiilor de muncă. A doua ediție. / Organizația Internațională a Muncii. – Geneva, OIM, 2017. ISBN: 978-92-2-830829-7 (print); 978-92-2-830830-3 (web pdf)
https://www.ilo.org/sites/default/files/wcmsp5/groups/public/@ed_protect/@protrav/@safework/documents/instructionalmaterial/wcms_761530.pdf
18. Vibrațiile mecanice (trepidațiile) profesionale
TOMA ION- MEDICINA MUNCII pag. 458-459
19. Presiune atmosferică crescută
TOMA ION- MEDICINA MUNCII pag. 530-532
20. Presiune atmosferică scăzută
TOMA ION- MEDICINA MUNCII pag.546
NOTA: Pentru punctele 13,14,15, 16,18, 19 și 20 se vor cunoaște: definiție, procese tehnologice, locuri de muncă și profesiuni expuse, măsuri medicale: examen medical la angajare și control medical periodic, examen medical de adaptare
21. Toxicele profesionale ca factor etiologic: definiție, clasificare, căile de pătrundere în organism, circulație, depunere în organe țintă, eliminare din organism, biotransformarea toxicelor, mecanisme de acțiune, acțiunea combinată a toxicelor, relația dintre proprietățile fizico-chimice și activitatea toxică, influența diverselor condiții de munca asupra acțiunii toxicelor; relații doza-efect și relații doză-răspuns. Concentrații (limite) admisibile; definiții, mod de stabilire, mod de exprimare, mod de apreciere. Profilaxie
TOMA ION- MEDICINA MUNCII pag. 146-162
22. Intoxicația profesională cu metale și sărurile lor: plumb, mercur, crom, cadmiu, mangan, beriliu, nichel
TOMA ION- MEDICINA MUNCII pag. 163-213
23. Intoxicația profesională cu metaloizi și sărurile lor: arsen + hidrogen arseniat, fosfor + hidrogen fosforat, stibiu, telur
TOMA ION- MEDICINA MUNCIIpag. 228-236, pag. 238-239, pag. 241-248
24. Intoxicația profesională cu hidrocarburi alifatice și compuși halogenați ai acestora: tetraclorura de carbon, clorura și bromura de metil, tricloretilena, sulfura de carbon
TOMA ION- MEDICINA MUNCII pag. 251-252, pag.267-275, pag. 280-290, pag. 378-389
25. Intoxicația profesională cu hidrocarburi aromatice și derivații nitro- și amino- ai hidrocarburilor aromatice: benzen, toluen, nitrobenzen, aminobenzen (anilina), derivați halogenați ai acestora
TOMA ION- MEDICINA MUNCII pag. 252-259, pag. 301-310
26. Intoxicația profesională cu alcooli (metilic, butilic, izopropilic)
TOMA ION- MEDICINA MUNCII pag. 325-330
27. Intoxicația profesională cu glicoli (etilenglicol, dietilenglicol, 1-4-butan-diol, precum și derivații nitrați ai glicolilor și glicerolului)
TOMA ION- MEDICINA MUNCII pag. 331-333
28. Intoxicația profesională cu cetone: acetona, cloracetona, metilcetona
TOMA ION- MEDICINA MUNCII pag. 360-363
29. Intoxicația profesională cu aldehide: formaldehida
TOMA ION- MEDICINA MUNCII pag. 338-341
30. Intoxicația profesională cu izocianați
TOMA ION- MEDICINA MUNCII pag. 374-377
31. Intoxicația profesională cu gaze și vapori iritanți: halogeni (clor, fluor), compuși de sulf (bioxid și trioxid de sulf, acid sulfuric, dimetil sulfat), compuși ai azotului (oxizi de azot, amoniac, acid azotic)
TOMA ION- MEDICINA MUNCII pag. 407-424
32. Intoxicația profesională cu oxid de carbon
TOMA ION- MEDICINA MUNCII pag. 389-399
33. Intoxicația profesională cu acid cianhidric și compuși cianici
TOMA ION- MEDICINA MUNCII pag. 399-406
34. Intoxicația profesională cu pesticide: organo-fosforice, organo-mercuriale, ierbicide, carbamice, organo- clorurate
TOMA ION- MEDICINA MUNCII pag. 425-443, pag. 445-447
35. Intoxicația profesională cu amide, poliamide, poliesteri, poliuretani
TOMA ION- MEDICINA MUNCII pag. 368-374
36. Pulberile profesionale ca factor etiologic: definiții, clasificări, acțiunea combinată a pulberilor profesionale; relația dintre structura mineralogică și chimică a pulberilor și acțiunea asupra plămânilor; testarea experimentală a pulberilor în experimentul acut, subacut și cronic; relații doza-efect și relații doza- răspuns. Limite (concentrații) admisibile: definiții, mod de stabilire a acestor limite admisibile
TOMA ION- MEDICINA MUNCII pag. 45-46
37. Pneumoconiozele: definiție, etiologie, patogenie generală, clasificare. Clasificarea internațională a radiografiilor de pneumoconioze
CLAUDIA MARIANA HANDRA-BOLI PROFESIONALE ALE APARATULUI RESPIRATOR pag 67-76;
38. Silicoza, azbestoza, pneumoconioza minerului la cărbune, sideroza
CLAUDIA MARIANA HANDRA-BOLI PROFESIONALE ALE APARATULUI RESPIRATOR pag 76-132
39. Astmul bronșic profesional
CLAUDIA MARIANA HANDRA-BOLI PROFESIONALE ALE APARATULUI RESPIRATOR pag 22-39
40. Alveolita alergică extrinsecă
CLAUDIA MARIANA HANDRA-BOLI PROFESIONALE ALE APARATULUI RESPIRATOR pag 132-43
41. Bisinoza
CLAUDIA MARIANA HANDRA-BOLI PROFESIONALE ALE APARATULUI RESPIRATOR pag 58-65
42. Boli profesionale prin expunere la radiații electromagnetice nonionizante și ionizante
TOMA ION- MEDICINA MUNCII pag. 495-530
43. Boli profesionale prin expunere la ambianța termică profesională caldă (microclimat cald) și ambianța termică profesională rece (microclimat rece)
TOMA ION- MEDICINA MUNCII pag. 470-495
44. Boli profesionale prin expunere la ambianța sonoră profesională (zgomot profesional) peste limitele admise: surditatea și hipoacuzia profesională
TOMA ION- MEDICINA MUNCII pag. 448-456
45. Boli profesionale datorită vibrațiilor mecanice (trepidațiilor) profesionale
TOMA ION- MEDICINA MUNCII pag. 459-469
46. Boli profesionale datorită presiunii atmosferice hiperbare și hipobare
TOMA ION- MEDICINA MUNCII pag. 533-550
47. Boli profesionale prin suprasolicitare a sistemului musculo-osteo-articular
TOMA ION- MEDICINA MUNCII pag.634-655
NOTA: Pentru subiectele 22-47 se vor trata: etiologie, patogenie, tabloul clinic, examene de laborator și paraclinice, diagnostic pozitiv și diferențial, complicații, evoluție, tratament, profilaxie (determinării aptitudinii în munca cu ocazia examenului medical la angajare, controlului medical periodic).
48. Dermatozele profesionale
TOMA ION- MEDICINA MUNCII pag. 674-686
49. Cancerul profesional
TOMA ION- MEDICINA MUNCII pag. 558-582
50. Boli infecto-contagioase și parazitare profesionale (tetanos, bruceloza, leptospiroza, hepatita virala, tuberculoza, amoebiaza)
TOMA ION- MEDICINA MUNCII pag. 664-673
51. Hematologie profesională
TOMA ION- MEDICINA MUNCII pag. 714-721
52. Electropatologia
TOMA ION- MEDICINA MUNCII pag. 551-558
53. Selecția și orientarea profesională: definiții
TOMA ION- MEDICINA MUNCII pag.43-45
54. Aptitudinea în munca determinată cu ocazia examenului medical la angajare, control medical periodic, examen medical de adaptare în munca, în funcție de profesiune și de boli cu largă răspândire:
- hipertensiunea arterială
- boala cardiacă ischemică (cardiopatia ischemică)
- hepatita cronică
- tuberculoza pulmonară
- afecțiuni oftalmologice: vicii de refracție, glaucom, cataracta, retinopatii
- varice
- bronșita cronică
Subiectul va fi tratat în acord cu HOTĂRÂRE nr. 355 din 11 aprilie 2007 privind supravegherea sănătății lucrătorilor, Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 332 din 17 mai 2007; actualizată prin HG 1169/211
55. Probleme speciale de medicina muncii privind: munca celor cu vedere monoculară, munca epilepticilor, munca stângacilor, munca diabeticilor, reumatismul și munca, tuberculoza și munca, alcoolismul și munca, fumatul și munca, consumul de medicamente și munca
TOMA ION- MEDICINA MUNCII pag. 701-710
56. Boli profesionale pe aparate și sisteme (sinteze): boli bronhopulmonare, boli hepato-renale, boli cardiovasculare, afecțiuni oto-rino-laringologice, boli oftalmologice, boli hematologice, boli endocrine, boli bucale, dentare și maxilare (elaborare personală)
TOMA ION- MEDICINA MUNCII pag. 721-735; 634-664
*Pentru celelalte patologii, se vor face sinteze din bibliografia subiectelor 38-41. și 51
57. Accidentele în muncă: definiție, clasificare, legislația privind declararea, cercetarea cauzelor și evidența lor
LEGE nr. 319 din 14 iulie 2006 a securității și sănătății în muncă.Publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 646 din 26 iulie 2006
HOTĂRÂRE nr. 1.425 din 11 octombrie 2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006. Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 882 din 30 octombrie 2006 cu modificările și completările ulterioare
58. Probleme de igiena alimentației în întreprinderi. Prevenirea toxiinfecțiilor alimentare. Alimentația de protecție. Legislație
59. Probleme de igienă în întreprinderi: aprovizionarea cu apă potabilă, îndepărtarea reziduurilor, igiena individuală. Legislație. Medicina muncii și ecologia
Notă: Subiectele 58 și 59 vor trata conform normelor de igienă și sănătate publică în vigoare/ Ministerul Sănătății. NORME de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației. Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 127 din 21 februarie 2014 https://insp.gov.ro/cnmrmc/legislatie/
60. Ventilația industriala: definiții, clasificare
TOMA ION- PRACTICA MEDICINII MUNCIIpag. 286-294
61. Echipamentul individual de protecție: definiții, clasificare
Notă: Subiectul 61 se va trata în acord cu HOTĂRÂREA GUVERNULUI nr. 1048/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecţie la locul de muncă
62. Metoda epidemiologică aplicată la bolile netransmisibile cu referire specială la bolile profesionale și la bolile legate de profesiune
TOMA ION- PRACTICA MEDICINII MUNCIIpag. 230-232, pag 264-269
63. Legislația actuală de medicina muncii din țara noastră
https://insp.gov.ro/cnmrmc/legislatie/
Bibliografie
Toma I. - Medicina muncii, Ed. Sitech, Craiova, 2019 este referința biblliografică pentru:
Subiectele 1-10, 14-15, 18-36, 42-53, 55-56, 60-62 ale probei scrise și subiectele 10 și 17 ale probei practice
Toma I. – Practica Medicii Muncii, Ed. Sitech, Craiova, 2019 este referința bibliografică pentru:
Subiectul 57 al probei scrise și toate subiectele de la proba practică, cu excepția subiectelor 10, 16 și 17
Claudia Mariana Handra – Boli profesionale ale aparatului respirator – ghid pentru studenți și medici. Editura Universitară „Carol Davila”, București, ISBN 978-606-011-103-0 este referința bibliografică pentru:
Subiectele 37-41 ale probei scrise și subiectul 16 al probei practice
Listă de verificare ergonomică: Soluții practice și ușor de implementat pentru îmbunătățirea siguranței, sănătății și condițiilor de muncă. A doua ediție. / Organizația Internațională a Muncii. – Geneva, OIM, 2017 ISBN: 978-92-2-830829-7 (print); 978-92-2-830830-3 (web pdf) https://www.ilo.org/sites/default/files/wcmsp5/groups/public/@ed_protect/@protrav/@safework/documents/instructionalmaterial/wcms_761530.pdf este referința bibliografică pentru:
Subiectele 16,17, 27 ale probei scrise
Prevenirea stresului în muncă - listă de verificare: ameliorări practice pentru prevenirea stresului în muncă / Organizaţia Internaţională a Muncii. – Geneva, OIM, 2016. ISBN 978-92-2-831281-2 (print); 978-92-2-831282-9 (web pdf) https://www.ilo.org/sites/default/files/wcmsp5/groups/public/@europe/@ro-geneva/@sro-budapest/documents/publication/wcms_549422.pdf este referința bibliografică pentru subiectul 12 al probei scrise
Toate subiectele vor fi tratate în conformitate cu legislația română. O lista a actelor normative cu aplicabilitate în medicina muncii se găsește pe site-ul Institutului Național de Sănătate Publică https://insp.gov.ro/cnmrmc/legislatie/
Pentru funcția de execuție vacantă de Medic S cardiologie din structura Direcției Medicale - Direcția Complex Multifuncțional Caraiman:
Tematica și bibliografia
Bibliografie
Manual de Cardiologie al Societății Române de Cardiologie, sub redacția Carmen Ginghină, Dragoș Vinereanu, Bogdan A. Popescu, Editura medicală, București 2020.
Tematica
1.Notiuni de anatomie a cordului
2. Notiuni de epidemiologie a bolilor cardiovasculare. Metodologia studiilor populationale.
3. Structura si functia inimii.
4. Adaptarea aparatului CV la diverse conditii fiziologice.
5. Genetica si bolile cardiovasculare (notiuni generale).
6. Insuficienta cardiaca acuta si cronica.
7. Reumatismul articular acut (diagnostic, profilaxie primara si secundara).
8. Evaluarea functiei ventriculare.
9. Endocardita infectioasa si neinfectioasa.
10. Bolile pericardului (pericardite acute si cronice, pericardita constrictiva).
11. Tumori ale inimii.
12. Bolile miocardului (miocardite acute, cardiomiopatiile primare si secundare).
13. Valvulopatiile (mitrale, aortice, tricuspidiene, pulmonare).
14 Proteze valvulare.
15. Cardiopatiile congenitale.
16. Cardiopatia ischemica. Angina stabila. Infarctul miocardic acut. Forme nedureroase.
17. Tulburarile de ritm. Diagnostic si tratament.
18. Tulburarile de conducere, stimularea electrica cardiaca (pacemakere).
19. Moartea subita.
20. Resuscitarea cardiaca.
21. Cord pulmonar acut si cronic.
22. Bolile aortei. Anevrism de aorta. Disectia de aorta.
23. Bolile arterelor periferice. Sindromul de ischemie acuta si cronica.
24. Tulburarile functionale vasomotorii periferice (sindromul si boala Raynaud).
25. Hipertensiunea arteriala esentiala.
26. Hipertensiunile arteriale secundare.
27. Hipertensiunea pulmonara.
28. Hipotensiunea arteriala.
29. Placa de aterom. Evolutie. Factori de risc.
30. Bolile venelor. Tromboflebitele. Sindrom post trombotic.
31. Medicatia tonicardiaca si diuretica.
32. Notiuni de hemostaza si tromboza. Medicatia antiplachetara, anticoagulanta si fibrinolitica.
33. Dislipidemiile. Diagnostic si tratament.
34. Inima si alte sisteme organice (sistemul endocrin, rinichiul, afectiuni hematologice, sistemul nervos).
35. Reabilitarea bolnavului cardiovascular. Metode de recuperare.
36. Testarea capacitatii de efort. Teste de stress (fizic si farmacologic).
37. Sindroame de ischemie mezenterica.
38. Cardiologia invaziva (tehnici, indicatii).
39. Evaluarea riscului interventiei chirurgicale non cardiace la bolnavii cardiovasculari.
Detalii suplimentare privind anunţul, inclusiv bibliografia de concurs pot fi obţinute la sediul instituţiei din București, Sector 1, B-dul Mareşal Al. Averescu nr. 17, Pavilionul F, etaj 2, tel: 021.222.37.67 şi pe pagina de internet www.dgaspc-sectorul1.ro.
DIRECTOR GENERAL,
DĂNUȚ-GEORGE-MĂDĂLIN STNCIU
Director executiv
Direcția Juridic-Contencios și Resurse Umane
Florin-Alin CÂRSTOIU
Șef Serviciu Resurse Umane
Marius STĂNICĂ
Întocmit,
Consilier Cristina Mihaela SUSAN