ANUNȚ
În conformitate cu prevederile art. 411 din Hotărârea Guvernului nr. 286/2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificări și completări, DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI SECTOR 1 publică
ANUNȚUL
privind organizarea examenului de promovare la finalul perioadei de debut pentru salariații încadrați în funcții de natură contractuală, după cum urmează:
DATA, ORA ȘI LOCUL DESFĂȘURĂRII EXAMENULUI:
26 ianuarie 2018, ora 10:00-proba scrisă la sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1 din București, Sector 1, B-dul Mareșal Al. Averescu nr. 17.
BIBLIOGRAFIA ȘI TEMATICA PENTRU EXAMEN:
Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificări și completări;
Hotărârea Guvernului nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
MODALITATEA DE DESFĂȘURARE A EXAMENULUI:
Pentru participarea la examenul de promovare, candidatul depune cerere, conform formularului aprobat, în perioada 10.01.2018-25.01.2018, inclusiv.
Examenul constă în susținerea unei probe scrise.
În cadrul examenului de promovare, pentru proba scrisă, fiecare membru al comisiei de examinare propune pe baza bibliografiei şi, după caz, a tematicii maximum 3 subiecte, dintre care comisia de examinare stabileşte 3 până la 9 subiecte, cu cel mult două ore înainte de ora stabilită pentru examenul de promovare.
La locul, data şi ora stabilite pentru examenul de promovare, comisia de examinare pune la dispoziţia candidatului lista subiectelor stabilite.
Candidatul redactează o lucrare pe un subiect ales dintre cele stabilite de către comisia de examinare.
Durata examenului de promovare se stabileşte de comisia de examinare în funcţie de gradul de dificultate şi complexitate al subiectelor stabilite, dar nu poate depăşi 3 ore.
În cadrul examenului de promovare fiecare membru al comisiei de examinare notează lucrarea elaborată de candidat cu un punctaj maxim de 100 de puncte, pe baza următoarelor criterii:
a) cunoştinţe teoretice necesare funcţiei evaluate;
b) abilităţi de comunicare;
c) capacitate de sinteză;
d) complexitate, iniţiativă, creativitate.
Punctajul acordat de membrii comisiei de examinare este consemnat în borderoul de notare.
Punctajul minim de promovare este de 50 de puncte.
Rezultatele examenului de promovare se afişează la sediul instituţiei în termen de două zile lucrătoare de la data susţinerii acestuia.
Candidatul nemulţumit de rezultatul obţinut poate depune contestaţie în termen de o zi lucrătoare de la data afişării rezultatelor, sub sancţiunea decăderii din acest drept.
Comisia de soluţionare a contestaţiei va reevalua lucrarea, iar rezultatele finale se afişează la sediul instituţiei în două zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a contestaţiei.
DIRECTOR GENERAL,
DĂNUȚ IOAN FLEACĂ
Șef Serviciu Juridic, Contencios și Resurse Umane
Silvia Cristina Gaju