Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors
Telefonul Copilului 119 Non-stop TelVerde, Sectorul 1 Persoane Vârstnice 0800 800 063 Intervenție în Regim de urgență 0734 454 543

Ultimele noutăți

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1

Noutăți

Festivalul „Ani de toamnă” la a VII- a ediţie

30 Sep 2011
Alte noutăți

„Clubul Seniorilor”, din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1, organizează la sediul din Ion Slătineanu nr. 16, Festivalul „Ani de toamnă”, ajuns la ediţia a VII-a, festival organizat cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice.

Festivalul se desfăşoară pe o perioadă de 3 zile, între 3 şi 5 octombrie 2011, zile în care membrii Clubului Seniorilor se vor bucura alături de invitaţii lor şi vor participa la diferite activităţi recreative.

 În prima zi a festivalului, membrii clubului vor fi felicitaţi de către Domnul Andrei Ioan Chiliman – primarul Sectorului 1, care va susţine un discurs aniversar cu ocazia zilei internaţionale a persoanelor vârstnice.

Membrii clubului se vor delecta apoi cu un spectacol de teatru cu participarea actorilor Damian Crâşmaru, dna. Florina Cercel şi dna. Adriana Trandafir, un program muzical  de pian susţinut de doamna Camelia Pavlenco şi interpreţii de muzică uşoară Nico, Dorin Anastasiu şi Cornel Constantiniu, expoziţii de pictură realizate de doamna Camelia Pavlenco şi dl. Ştefan Georgescu.

Prima zi a festivalului se va încheia cu masa festivă, muzică şi dans!

În a  doua zi a festivalului, 4 octombrie membrii clubului vor participa la un concurs de dans, acţiune organizată împreună cu Fundaţia Principesa Margareta a României, Pafnner şi Crucea Roşie Filiala Sector 1.

În ultima zi a festivalului, 5 octombrie, membrii clubului vor merge în excursie pe traseul Bucureşti - Câmpina – Sinaia şi vor vizita Casa Memorială „Nicolae Grigorescu”, Castelul „Iuliei Haşdeu” şi Casa Memorială „George Enescu”.

Organizarea festivalului a fost posibilă şi cu participarea sponsorilor – Fundaţia Principesa Margareta a României, Societatea Naţionala de Cruce Roşie şi Pro Credit, care an de an au fost alături de membrii clubului la ceas aniversar.

  Pentru mai multe informaţii privind acest eveniment, vă puteţi adresa „Clubul Seniorilor”, telefon : 021.210.50.18, persoană de contact Carmen Petrescu– Şef Serviciu.

 

Sari la conținut