Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors
Telefonul Copilului 119 Non-stop TelVerde, Sectorul 1 Persoane Vârstnice 0800 800 063 Intervenție în Regim de urgență 0734 454 543

Ultimele noutăți

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1

Modulul Rezidențial (MR)

Date contact

Adresa
Șos. Odăi, nr. 3-5, Sector 1, București
Tel
021.351.88.95
E-mail
css.odai@dgaspc-sector1.ro

Condiții de acces/admitere Modul Rezidențial:
  • persoanele fără adăpost- pentru serviciile sociale cu cazare pe o perioadă determinată organizate ca centre rezidențiale;
 Acte necesare:
  • cerere de admitere în adăpost semnată de beneficiar/reprezentantul familiei, în original;
  • cartea de identitate a beneficiarului (copie), precum și, dacă este cazul, cărțile de identitate ale copiilor, în copie;
  • în cazul în care persoana care solicită intrarea în adăpost nu are acte de identitate, identificarea sa se va realiza de personalul Poliției  ;
  • adeverință de venit, cupon pensie, etc.
  • acte medicale unde este cazul;
  • decizia de admitere, în original;
  • contractul de furnizare servicii semnat de părți, în original;
Criterii de eligibilitate ale beneficiarilor:
  • domiciliul/reședința beneficiarului trebuie să fie pe raza sectorului 1 București,
  • beneficiarul trebuie ca din punct de vedere medical sa fie apt de a sta în colectivitate şi nu necesită supraveghere medicală permanent;
  • beneficiarul nu se află sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor stupefiante;
  • Este interzisă cazarea în centru a bolnavilor psihici, purtătorilor de boli infecto-contagioase sau dermato-venerice transmisibile (TBC, hepatită epidemică, SIDA, sifilis, etc.)
  • Este interzisă cazarea în centru a persoanelor care au produs din culpă proprie, prejudicii, anterior, D.G.A.S.P.C. Sector 1.
Admiterea/respingerea cererii de intrare în cadrul CUPFA

Admiterea/respingerea cererii de intrare în cadrul CUPFA – Modulul Rezidențial se face prin decizia directorului general al Direcției Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1, la propunerea șefului de centru.

Admiterea în centru se realizează cu încheierea unui contract de furnizare servicii.

Perioada de ședere este determinată de până la 2 ani, în funcție de situația excepțională a fiecărui beneficiar și în raport cu nevoile individuale ale acestuia. Perioada de ședere poate fi prelungită în funcție de situația specială a fiecărui beneficiar, în raport cu nevoile individuale ale acestuia. Cu aprobarea directorului general al DGASPC Sector 1 , în mod excepțional, se poate prelungi cu încă șase luni.

Contractul de furnizare servicii se încheie pe o perioadă de 1 an, cu posibilitatea de prelungire de până la 1 an prin act adițional.

Perioada de găzduire în centru se stabilește în funcție de situația particulară a fiecărui beneficiar și obligația de a urma programul de integrare/reintegrare socială.

Centrul decide asupra perioadei în care un beneficiar este găzduit în centru în raport de nevoile individuale ale acestuia, cât și în funcție de interesul și implicarea acestuia în activitățile și implicarea acestuia în activitățile de integrare/reintegrare socială recomandate.

La intrarea în CUPFA – Modulul Rezidențial, beneficiarului i se aduce la cunoștință Regulamentul de Ordine Interioară, care este anexă la contractul de furnizare de servicii, pe care trebuie să-l respecte.

Beneficiarii sunt sprijiniți să se integreze/reintegreze în familie, comunitate și în societate în general.

Beneficiarii serviciilor acordate în Centrul de Urgență pentru Persoane fără Adăpost Modulul Rezidențial sunt:
  • Tinerii peste 18 ani etichetați drept ”copii ai străzii” sau externați din centrele de plasament și care nu au fost incluși într-o formă de protecție și asistență socială;
  • Femeile însărcinate alungate/fugite de la domiciliu;
  • Femeile supuse violenței domestice;
  • Persoanele vârstnice aflate în situații de dificultate (pot beneficia de servicii sociale în centrul rezidențial pentru perioade determinate de max. 30 zile sau pentru situații punctuale , persoane care nu necesită servicii sociale într-un centru rezidențial);
  • Persoanele care suferă de boli cronice netransmisibile;
  • Persoanele care prezintă handicap fizic, cărora nu le sunt afectate posibilitățile de deplasare;
  • Familii cu copii ajunse în stradă, după evacuarea din locuințe;
  • Persoane cu tulburări (fără a fi grave) de sănătate mentală, persoane amnezice, traumatizate, alungate sau fugite de la domiciliu;
  • Persoane care prezintă o dizabilitate și nu sunt îngrijiți în structuri specifice dizabilității.
Principalele activități/servicii acordate beneficiarilor CUPFA Modul Rezidențial –  pot fi următoarele:
  • informare și consiliere privind drepturile sociale, promovarea inserției/reinserţiei  familiale, reluarea contactelor sociale;
  • consiliere psihologică și, după caz, terapii de specialitate;
  • educație extra curriculară privind un stil de viață sănătos, pentru prevenirea și combaterea consumului de droguri, alcool, tutun, prevenirea bolilor transmisibile, pentru dezvoltarea abilităților pentru o viață independentă, educație civică, educație sexuală;
  • consiliere/orientare vocațională, facilitarea accesului la cursuri de formare/reconversie profesională, facilitarea accesului la un loc de muncă;
  • facilitarea accesului la servicii medicale;
  • suport pentru procurarea actelor de identitate, dacă este cazul;
  • alte activități care contribuie la reinserţia în familie și în comunitate a beneficiarilor. Beneficiarii CUPFA – MR primesc o alimentație adecvată nevoilor și echilibrată caloric – 3 mese /zi.

Ultimele noutăți

Sari la conținut