Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors
Telefonul Copilului 119 Non-stop TelVerde, Sectorul 1 Persoane Vârstnice 0800 800 063 Intervenție în Regim de urgență 0734 454 543

Ultimele noutăți

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1

Noutăți

Rezultatele finale ale sesiunii de înscriere la centrele de zi de tip creșă pentru cererile depuse în cadrul sesiunii online organizate în perioada 01.07.2026–07.07.2026 și procedura de redistribuire a cererilor pentru locurile disponibile – septembrie 2026

22 iulie 2026
Alte noutăți

Au fost afișate listele finale cuprinzând cererile pentru înscrierea copiilor la centrele de zi de tip creșă depuse în cadrul sesiunii online organizată în perioada 01.07.2026 – 07.07.2026. Pentru a vizualiza listele finale cuprinzând rezultatele înscrierii, vă rugăm să consultați următorul link https://cresa.dgaspc-sectorul1.ro/Home/List .

Părinții ale căror cereri au rămas pe lista de așteptare după afișarea pe site-ul instituției a listei finale cuprinzând rezultatele sesiunii de înscriere, vor putea opta pentru redistribuirea cererii la unul dintre centrele de zi de tip creșă la care au rămas locuri disponibile, respectiv:

  • Centrul de zi Vrancei, situat în str. Vrancei, nr. 9 – 40 locuri disponibile pentru luna septembrie 2026;
  • Centrul de zi Jiului, situat în str. Pajura, nr. 2C – 32 locuri disponibile pentru luna septembrie 2026;
  • Centrul de zi Sf. Andrei, situat în str. Cosmești, nr. 15 – 30 locuri disponibile pentru luna septembrie 2026;

Părinții care optează pentru redistribuirea la unul dintre centrele de zi de tip creșă menționate anterior vor fi admiși la Centrul de zi pentru care optează în perioada redistribuirilor, sau după caz, vor rămâne pe lista de așteptare a acestui centru, în situația în care numărul cererilor de redistribuire depășește numărul locurilor disponibile pentru luna septembrie 2026.

Notă: Pot solicita redistribuirea la unul dintre centrele de zi menționate anterior și părinții ale căror cereri au rămas pe listele de așteptare ca urmare a solicitării începerii frecventării începând cu o altă lună (respectiv octombrie 2026 – mai 2027). Copiii admiși ca urmare a redistribuirii vor frecventa centrul de zi selectat, din luna septembrie 2026.

Rezultatele redistribuirilor vor fi afișate pe site-ul instituției www.dgaspc-sectorul1.ro pe data de 28.07.2026.

Modalitatea de realizare a redistribuirii:

  • Părinții se conectează în perioada 23.07.2026 ora 08:00 – 27.07.2026 ora 23:59 în contul creat în perioada sesiunii de înscrieri pe platforma  https://cresa.dgaspc-sectorul1.ro/  (cu e-mailul utilizat la înscriere și parola primită prin e-mail).
  • Vor selecta centrul de zi de tip creșă dorit, dintre cele trei la care există locuri disponibile și trimit cererea de redistribuire;
  • Începerea frecventării centrelor de zi menționate anterior va avea loc în luna septembrie 2026.

Cererile rămase pe lista de așteptare a celor trei centre menționate anterior, ca urmare a redistribuirii, vor fi soluționate în cursul anului școlar 2026-2027,  în funcție de disponibilitatea locurilor din cadrul centrului respectiv.

Cererile pentru care s-a solicitat redistribuirea nu vor mai rămâne pe lista de așteptare a centrului de zi pentru care s-a solicitat înscrierea inițială. Totodată, nu sunt soluționate favorabil cererile părinților care au obținut un loc la un centru de zi de tip creșă ca urmare a redistribuirii și solicită ulterior transferul copiilor către un alt centru de zi din subordinea DGASPC Sector 1.

Răspunsurile privind rezultatele sesiunii de înscrieri la centrele de zi de tip creșă vor fi transmise părinților/ reprezentaților legali prin e-mail, la adresele furnizate la înscriere, în cursul lunii august 2026.