Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors
Telefonul Copilului 119 Non-stop TelVerde, Sectorul 1 Persoane Vârstnice 0800 800 063 Intervenție în Regim de urgență 0734 454 543

Ultimele noutăți

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1

Noutăți

Ziua porților deschise la Centrul Româno-Danez pentru Educație Integrată

27 mai 2025
Alte noutăți

Organizăm ziua porților deschise la Centrul Româno-Danez pentru Educație Integrată joi, 5 iunie 2025. Vă invităm să vizitați creșa noastră din Bd. Mareșal Alexandru Averescu, nr.17, sector 1, în intervalul orar 16.30 – 18.00. Evenimentul este dedicat în special părinților din Sectorul 1 care au copii cu vârsta cuprinsă între 6 luni  – 3 ani.

La fel ca la toate cele cinci creșe din subordinea DGASPC Sector 1, la Centrul Româno-Danez pentru Educație Integrată asigurăm, pe timpul zilei, servicii de îngrijire, educație, recreere și socializare. Misiunea noastră este să creăm pentru cei mici mediul favorabil dezvoltării unei personalități echilibrate, care să includă încrederea în forțele proprii, formarea timpurie a obiceiurilor sănătoase privind hrana și igiena, autonomia, dezvoltarea fizică și socio-emoțională, creativitatea.

Vă reamintim că sesiunea de înscriere a copiilor la creșă, pentru anul școlar 2025-2026, va fi organizată în perioada 01.07.2025 – 07.07.2025. Numărul locurilor disponibile va fi publicat pe site-ul instituției noastre în a doua jumătate a lunii iunie 2025.

Părinții sau reprezentanții legali ai copiilor vor încărca documente necesare înscrierii exclusiv prin aplicația online disponibilă pe site-ul instituției, www.dgaspc-sectorul1.ro. De asemenea, analiza cererilor se face exclusiv online. Pentru detalii suplimentare, puteți accesa: https://www.dgaspc-sectorul1.ro/informatii-privind-reinscrierea-si-inscrierea-in-centrele-de-zi-tip-cresa-pentru-anul-scolar-2025-2026/