Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors
Telefonul Copilului 119 Non-stop TelVerde, Sectorul 1 Persoane Vârstnice 0800 800 063 Intervenție în Regim de urgență 0734 454 543

Ultimele noutăți

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1

Noutăți

Anunț privind depunerea cererilor pentru acordarea ajutorului de încalzire și a suplimentului de energie sezonul rece 2026-2027

29 septembrie 2026
Alte noutăți

Începând cu 19 octombrie 2026, vă așteptăm să depuneți cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire și a suplimentului pentru energie pentru sezonul rece 2026-2027.

Ajutoarele pentru încălzire a locuinței pot fi solicitate pentru perioada noiembrie 2026- martie 2027, iar suplimentele pentru energie pentru perioada noiembrie 2026- octombrie 2027.

Documentele se depun în str. Mureș, nr.18-24, la Biroul Cetățeanului, de luni până joi, între orele 08:30 și 16:00, iar vineri, între orele 08:30 și 13:30. Colegii noștri pot oferi ajutor pentru completarea corectă a tuturor formularelor.

Dacă sunteți deja familiarizat cu procedura, puteți depune documentele și electronic, prin platforma digitală ConectX, https://login.conectx.net/, ori pe adresele de e-mail: relatiiinteretnice@dgaspc-sectorul1.ro, registratura@dgaspc-sectorul1.ro.

 Întregul set de documente, precum și toate criteriile de acordare pot fi consultate și descărcate de aici: 👉

Informații privind acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie sezonul rece 2026-2027

Ca regulă generală, puteți primi aceste ajutoare dacă aveți venituri de până la 1.386 lei de persoană, în cazul familiei și de până la 2.053 lei în cazul persoanei singure.

Cheltuielile cu încălzirea locuinței se compensează, în funcție de venitul solicitanților, în proporții de 10% până la 100%.

De asemenea, trebuie să știți că valoarea de referință nu poate fi mai mica de:

  • 250 lei/lună pentru gaze naturale;
  • 500 lei/lună pentru energie electrică;
  • 320 lei/lună pentru combustibilii solizi sau petrolieri.

Suplimentul de energie, al doilea tip de ajutor, se acordă pe tot parcursul anului și are următoarele valori:

  • 30 lei/lună pentru energie electrică;
  • 10 lei/lună pentru gaze naturale;
  • 10 lei/lună pentru energie termică;
  • 20 lei/lună pentru combustibilii solizi sau petrolieri;

Pentru mai multe informații privind acordarea ajutoarelor pentru încălzire a locuinței și a suplimentului de energie electrică în perioada sezonului rece, puteți contacta Compartimentului Protecția Socială, Incluziune și Sprijin Persoane Vulnerabile din subordinea DGASPC Sector 1, tel: 021.223.41.93