COMPARTIMENT PROIECT DGASPC SECTOR 1-ASOCIAŢIA SF. ANA
Serviciul social furnizează servicii gratuite de educare, recuperare, integrare şi socializare, pentru adolescenţii şi tinerii cu handicap mintal sever din comunitate, în vederea accesului în cadrul structurilor de învaţământ de masă, obţinerea unui grad cât mai mare de autonomie personală.
Clădirea cu un teren de 400 mp sunt proprietate a Asociației, în apropiere de stația de metrou Basarab, cu acces simplu la toate mijloacele de transport în comun, inclusiv pentru beneficiarii care vin din localități limitrofe sau din provincie.
Centrul de Zi a fost înființat în anul 2000 mai întâi ca centru de zi pentru copii cu handicap mintal, apoi, ținând cont de înaintarea în vârstă a beneficiarilor, la solicitarea familiilor și aparținătorilor, l-am transformat în Centru de zi pentru adolescenți și tineri.
În prezent, beneficiarii repartizați în grupe desfășoară zilnic în timpul orelor de program activități educative, de recuperare, stimulare complexă, de recreere-relaxare, integrare socială și terapie ocupațională în atelierul lucrativ.
Beneficiarii direcți ai centrului sunt tineri cu dizabilități mintale și asociate. Diagnosticele lor sunt autism, tulburări din spectrul autism, oligofrenie, Sindrom Down, parapareze, encefalopatii, alte sindroame.
Activităţi desfăşurate
Locatie
Serviciile sunt oferite în locaţia din Bucureşti, Sector 1, Str. Petru Rareș nr. 1.
Telefon: 0212235593
E-mail: sfantaana@yahoo.com